CEO ar putea să fie scutit de plata redevențelor

0

Complexul Energetic Oltenia (CEO) ar putea să primească o gură de oxigen prin noua Lege a Minelor, dar și prin eliminarea redevențelor. Potrivit proiectului de lege, Guvernul va putea declara prin hotărâre orice resursă minerală ca fiind de interes public național, pentru a cărei exploatare sunt prevăzute proceduri accelerate și simplificate de expropriere a terenurilor necesare, fără a fi nevoie de acordul proprietarilor. „Resursele minerale de interes public național sunt acelea care corespund următoarelor criterii: a) susțin dezvoltarea infrastructurii naționale; b) contribuie la asigurarea independenței energetice a țării; c) contribuie la punerea în aplicare a strategiei de dezvoltare economică națională. Declararea resurselor minerale în categoria celor de interes public național și local, precum și actualizarea acestora, se face de către Guvern, la inițiativa ministerului de resort, sau a altor autorități publice, cu avizul autorității competente. În cazul activităților miniere având ca obiect resurse minerale de interes public național, exproprierea se face în condițiile legii, la propunerea ministerului de resort, în cazul titularilor companii/societăți naționale aflate în subordinea/coordonarea/autoritatea acestuia sau a autorității competente în celelalte cazuri. Exproprierea dispusă se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, cu modificările și completările ulterioare“, se arată în proiectul de lege.

Scutire de redevențe

O altă veste bună pentru CEO este că Guvernul vrea să elimine taxele anuale pe activitățile de prospectare, explorare și exploatare minieră, datorate de titularii de licențe. Probabil că în acest fel, Guvernul vrea să compenseze pierderile suferite prin introducerea taxei de 2% din cifra de afaceri pentru companiile energetice, care afectează și CEO.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

O Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (No Ratings Yet)
Se încarcă...

Lasă un răspuns