Modificări salariale pentru zeci de mii de gorjeni

0
41

Site de vanzare

Se vinde conținutul si paginiile aferente (twiter si facebook)!
Dreptul de folosință pentru domeniul sgorj.ro ți se va transfera fără cost ca parte integrată din acest acord.

În județul Gorj sunt încadrați peste 63.600 de salariați, o mare parte dintre aceștia fiind plătiți cu salariul minim pe economie. Conform Hotărârii de Guvern nr. 937/2018, salariul minim brut pe țară garantat în plată s-a majorat, începând cu data de 1 ianuarie 2019, la 2.080 de lei lunar pentru un program de lucru normal în medie de 167,333 ore pe lună, iar pentru personalul încadrat pe funcții care necesită studii superioare care au vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, acesta a fost stabilit, fără sporuri și adaosuri incluse, la 2.350 de lei lunar pentru un program de lucru normal în medie de 167,333 ore pe lună.

De altfel, în domeniul construcțiilor, așa cum prevede O.G. 114/2018, salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 3.000 de lei, fără sporuri și alte adaosuri. Conform ultimei raportări a Inspecției Muncii, la nivelul județului Gorj sunt înregistrați 6730 de angajatori activi, 63612 salariați activi, 66023 de contracte individuale de muncă active încheiate pe perioadă nedeterminată și 5784 de contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată.

Modificările contractelor individuale de muncă, transmise în 20 de zile

Transmiterile modificărilor contractelor individuale de muncă în Revisal, conform Hotărârii nr. 937/2018, se fac în termen de 20 de zile lucrătoare, începând cu 1 ianuarie 2019, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, sau online pe sit-eul Inspecției Muncii. În primele două zile lucrătoare ale anului 2019, la registratura Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj s-au operat 88 de depuneri.

Un zilier nu poate lucra mai mult de 120 de zile pe an

„Modificări importante au fost aduse, prin O.G. nr. 114/2018, și Legii 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Astfel la art. 4 din actul normativ au fost adăugate alte trei aliniate care, în principal, stabilesc că o persoană nu poate presta ca zilier mai mult de 120 de zile într-un an calendaristic, iar beneficiarul nu poate utiliza același zilier mai mult de 25 de zile calendaristice în activitate. În cazul în care activitatea prestată necesită o perioadă mai mare, angajatorul va trebui să schimbe forma raportului de muncă prin încheierea unui contract individual de muncă pe perioadă determinată. De subliniat este faptul că au fost restrânse domeniile de activitate în care se pot folosi zilieri de la 23 la 3”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector șef al I.T.M. Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns