Ministrul Budăi nu și-a respectat promisiunea. A uitat de întâlnirea cu liderii de sindicat pentru reducerea vârstei de pensionare

0
67

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a uitat de promisiunile făcute liderilor de sindicat la întâlnirea care a avut loc în urmă cu trei săptămâni în municipiul Târgu Jiu. Acesta a declarat că într-o perioadă de trei săptămâni va fi organizată o întâlnire decisivă cu reprezentanții sindicali și alți factori cu privire la stabilirea măsurilor care se impun pentru reducerea vârstei de pensionare a celor care își desfășoară activitatea în sectorul minier.

Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, se declară dezamăgit de comportamentul Ministrului Muncii: „Așa a promis, dar deocamdată nu avem niciun semnal. Trebuia să avem o întâlnire cu ministrul Muncii și cu premierul. Termenul a cam trecut. Pe nimeni nu mai interesează cât de cât de binele general. Este vorba de neseriozitate“.

Modificările trebuie corelate cu legislația europeană

Proiectul privind reducerea vârstei de pensionare se află la Camera Deputaților, în vederea dezbaterii și supunerii aprobării. Ministrul Muncii a motivat, la întâlnirea pe care a avut-o la Târgu Jiu cu liderii de sindicat, că a propus alte modificări în privința grupelor de muncă și că totul trebuie corelat cu legislația europeană.

Distribuie pe:

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Tumblr
  • Pinterest




Sursa aici

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns