Grefierii din cadrul instanțelor de judecată din Gorj, solidari cu protestul din București

0
53

Personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Gorj şi Judecătoriei Tg-Jiu se solidarizează cu colegii lor care au protestat vineri, 22 martie, în Piața Victoriei, în fața Guvernului României. Protestul a fost organizat de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.

Principalele revendicări constau în: adoptarea unui nou statut al profesiei care să corespundă realităților din instanțe și parchete; inițierea elaborării standardelor ocupaționale și a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcțiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și ierarhizarea funcțiilor; înființarea unei direcții de specialitate în Ministerul Justiției care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial și profesional cariera grefierilor; reanalizarea schemelor de personal din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea și suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel național, prin elaborarea unor standarde pe linie de resurse umane, raportate la volum de munca și alți indicatori sau particularități; dotarea corespunzătoare a instanțelor și parchetelor din punctul de vedere al siguranței și sănătății în muncă, în vederea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activității la locurile de muncă; eliminarea inechităților salariale la nivelul autorității judecătorești prin acordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalul auxiliar de specialitate și conex.

Grefierii și personalul auxiliar mai cer reanalizarea grilei de salarizare și pontarea orelor suplimentare.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns