Executau lucrări de excavare și extracție de agregate minerale fără să dețină autorizație

0
27

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bumbești Pițic s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 60 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița și un altul, de 38 de ani, din comuna Glodeni, județul Dâmbovița, ambii angajați ai unei societăți comerciale, executau lucrări de excavare și extracție de agregate minerale din albia pârâului Cernăzoara, de pe raza comunei Bumbești Pițic.

Lucrările erau executate cu un buldoexcavator și o autoutilitară, fără ca societatea comercială să dețină autorizație de exploatare.

La fața locului s-au deplasat și angajați ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Române Gorj care au participat la cercetarea locului faptei, prejudiciul fiind în curs de stabilire. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de activități miniere fără permis sau licență.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns