Incendiu puternic în noaptea de duminică spre luni, în comuna Runcu, județul Gorj. Casa preotului Constantin Runcanu a fost cuprinsă de flăcări, iar în momentul izbucnirii incendiului în locuință se afla nepotul acestuia, Andrei Runcanu, în vârstă de 44 de ani, actor și regizor stabilit în București.
Andrei Runcanu moștenise proprietatea și își petrecuse întreaga vară la Runcu, ocupându-se de gospodărie. Acesta ar fi cules inclusiv via și ar fi tras vinul, pregătindu-se pentru sezonul rece.
În noaptea incendiului, temperaturile scăzute l-au determinat pe bărbat să facă focul într-una dintre sobele locuinței. Potrivit primelor informații, incendiul ar fi izbucnit din cauza unui coș de fum necurățat.
Flăcările au cuprins rapid acoperișul
Incendiul s-a extins cu repeziciune, iar flăcările au cuprins mai întâi acoperișul, după care s-au extins la întreaga locuință.
Proprietarul se afla în casă în momentul izbucnirii incendiului. Partenera sa de viață ar fi fost cea care s-a trezit din cauza zgomotului produs de focul care cuprinsese deja acoperișul.
Incendiul a fost observat și de localnicii din zonă, care au alertat rapid autoritățile și au solicitat intervenția pompierilor.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale ale ISU Gorj: una de la Târgu Jiu și două de la Tismana. Pompierii au intervenit pentru limitarea și lichidarea incendiului, însă, din cauza extinderii rapide a flăcărilor, locuința nu a mai putut fi salvată.
Pagube importante în urma incendiului
Casa a fost grav afectată de incendiu, pagubele fiind considerabile. Flăcările au distrus și o anexă aparținând vecinilor. În interiorul acesteia se aflau produse pregătite pentru iarnă, care au fost, de asemenea, distruse.
Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de pompieri în urma verificărilor. Primele informații indică însă un posibil coș de fum necurățat.










