CEO va construi două hidrocentrale noi în Oltenia

0
39

Programul de decarbonizare al Complexului Energetic Oltenia, supus atenției Guvernului și parte a memorandumului aprobat deja pentru sprijinirea societății, conține un element despre care până acum nu s-a vorbit: construcția de hidrocentrale în Oltenia, transmite e-nergia.ro

Pentru diversificarea mixului intern al CE Oltenia, compania are trecute în planul de decarbonizare construcția a două microhidrocentrale, conform memorandumului aprobat de Guvern și studiat de noi. Este vorba despre una de 10 MW care să fie amplasată la SE Turceni și una de 2 MW care să fie amplasată la SE Ișalnița. Construcția primeia ar urma să debuteze în 2022, iar a celeilalte în 2023. În document nu se specifică, dar cu siguranță micile centrale hidro ar urma să fie amplasate pe râul Jiu.

În rest planul de decarbonizare conține elementele despre care se mai știa. Este vorba întâi despre parcurile fotovoltaic de 300 MW, trei la număr, care ar urma să fie instalate pe depozitele de zgură și cenușă închise de la termocentralele Rovinari, Turceni și Ișanița, la care lucrările vor începe în 2023 și se vor finaliza în 2025.




Sursa aici

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns