CE Oltenia vrea un credit de 500 de milioane lei pentru certificatele de emisii

0
58

Complexul Energetic Oltenia este în discuţii, pe ultima sută de metri, cu şase bănci pentru a accesa un credit necesar pentru plata certificatelor de emisii, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Sorin Boza, preşedintele directoratului companiei.

„Am demarat în urmă cu câteva luni discuţiile pentru accesarea unui credit de 500 de milioane de lei, necesar pentru plata certificatelor de emisii. În prezent, suntem în discuţii cu şase bănci pentru acest credit şi într-o săptămână vom avea rezultatul şi îl vom anunţa”, a spus Boza.

Întrebat dacă există riscul ca CE Oltenia să intre în insolvenţă, în condiţiile în care nu va primit creditul pe care îl doreşte, oficialul companiei a răspuns că acest lucru nu se va întâmpla.
„CE Oltenia este departe de insolvenţă, este o companie puternică şi nu avem nicio datorie. Pe de altă parte, suntem încrezători că vom lua acest credit”, a mai spus Boza.
Conform sursei citate, el şi-a arătat speranţa ca, până la finele acestui an, să fie implementat mecanismul de piaţă de capacitate, un instrument menit să sprijine producătorii pe cărbune.
„Acest mecanism este implementat în toate statele europene şi nu reprezintă ajutor de stat”, a subliniat şeful CE Oltenia.
Practic, este vorba de anumite capacităţi de rezervă pe care unii producători le ţin pregătite pentru cazul în care ar trebui să intre în funcţiune şi să acopere deficite pe anumite intervale. Aceşti producători ar urma să primească o remuneraţie suplimentară faţă de preţul propriu-zis al energiei.
Ministerul Energiei a lansat la începutul acestui an o licitaţie pentru un consultant care să vină cu o strategie privind implementarea acestui instrument în România.
Vinerea trecută, Guvernul a decis reducerea contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pe care trebuie să o plătească companiile energetice către Autoritatea Naţională de Reglementată în Energie (ANRE), la 0,1% pentru producătorii pe bază de cărbune. Potrivit unei scrisori trimise anterior de Consiliul Concurenţei către Ministerul Energiei, această măsură ridică suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat şi ar trebui agreată cu Comisia Europeană şi cu ANRE.
În luna ianuarie, Boza declara, pentru AGERPRES, că plata unei contribuţii de 2% către ANRE ar însemna în jur de 60 de milioane de lei pentru CE Oltenia. Spre comparaţie, costul cu certificatele de emisii este de circa 1,3 miliarde de lei pe an, a afirmat şeful producătorului de energie.

Articolul CE Oltenia vrea un credit de 500 de milioane lei pentru certificatele de emisii apare prima dată în Impact In Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns