Boza anunță că CEO va mai funcționa încă 10 ani

0
80

Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a declarat, la Forumul Energiei, organizat de Financialintelligence.ro, că până în 2030, România nu își permite să renunțe la energia produsă din cărbune: „Când ajungi să plătești 42% din cifra de afaceri pe certificate CO2, stai și te gândești dacă acest business poate să o ducă mult. Este vorba efectiv despre un email pe care îl schimbăm cu bursa. De multe ori, mă gândesc ce taxe mai urmează. Plătim taxa pe apă, certificate CO2, certificate verzi, redevențe… Mă întreb dacă aceasta este o piață concurențială. CE Oltenia plătește niște taxe pe care alt producător nu le plătește”.

Boza se laudă cu învățământul dual

Boza a mai precizat că CEO plătește 1,4 miliarde lei pe certificate CO2, dar reușește să investească 620 milioane lei, anul acesta, în minerit și echipamente.

Acesta s-a mai lăudat cu învățământul dual: „Suntem prima companie din România, ce a dezvoltat învățământul dual, lucru apreciat la nivel național, prin cele două distincții importante primite. Avem astăzi șase clase, pe care le susținem financiar, și acesta este doar începutul întineririi echipei noastre”.

CEO trebuie să cumpere până la sfârșitul acestei luni certificate de CO2. De asemenea, în sectorul productiv se resimte o lipsă de personal, un lider de sindicat susținând că mai este nevoie de încă 1.000 de salariați.

Distribuie pe:

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Tumblr
  • Pinterest




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns