21 decembrie, termen pentru investirea în titlurile de stat Centenar

0
141

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a lansat a treia emisiune de titluri de stat către populație, cu o dobândă foarte avantajoasă de 4,5% pe an și maturitate de 2 ani. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Având în vedere interesul crescut al investitorilor, MFP a prelungit perioada de subscriere, iar titlurile de stat pot fi achiziționate de la Unitățile operative ale Trezoreriei Statului și prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, astfel: până pe 21 decembrie 2018 de la unitățile Trezoreriei Statului; până pe 20 decembrie 2018 prin rețeaua de oficii poștale din mediul urban și 19 decembrie prin rețeaua oficiilor poștale din mediul rural.După încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombolă prin care 1.000 de investitori ai acestei emisiuni de titluri de stat vor fi selectați pentru a primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 de lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câștigătorilor. Suma minimă investită pentru a participa la tombolă este de 500 de lei. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat și la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune. Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 de lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și de 200.000 de lei pentru subscrierile realizate prin subunitățile poștale din rețeaua C.N. ”Poșta Română” S.A. În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moștenitori. Lista câștigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal, ci doar informații indicative ale câștigătorilor. Câștigătorii bonusului de dobândă vor fi notificați de către MFP, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu poștal al Companiei Naționale Posta Română – S.A.
I.M.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.