Terenul sintetic din orașul Turceni, în linie dreaptă. S-au început lucrările la unul din cele patru care vor fi construite

0
98

Au început lucrările la primul teren sintetic din orașul Turceni. Baza sportivă modernă va beneficia și de iluminat nocturn cu proiectoare cu LED între 200 şi 400 W. Gradenele pentru spectatori vor avea o capacitate de 50 de locuri. Terenul de sport cu gazon sintetic va fi amplasat în zona stadionului și va fi un teren de minifotbal de 20 x 35 m, dotat cu porţi din oţel.

Vestea bună este că toată lumea va acces la teren

„Motivăm tinerii în practicarea sportului în aer liber! Au început lucrările la terenul sintetic din zona stadionului orășenesc Turceni. Este primul din cele 4 care se vor construi în orașul nostru. Urmează terenul din incinta Școlii Strâmba-Jiu, finanțat prin ADR SV Oltenia (fonduri europene), terenul din satul Gârbovu, construit din bugetul local și terenul din zona Liceului Tehnologic Turceni, cu fonduri obținute prin Compania Națională de Investiții (fonduri guvernamentale). În urma realizării acestor baze sportive, locuitorii Turceniului vor avea ocazia să își desfășoare activitățile sportive într-o atmosferă diversificată și plăcută. Accesul în aceste baze sportive va fi gratuit pentru toți cei care vor să beneficieze de efectele pozitive ale mișcării în aer liber.




Articolul complet aici

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns