Studiu: Anumiți compuși din struguri, ceai verde și ciocolată inhibă funcția reproductivă a virusului SARS-CoV-2

0
11

Potrivit unui nou studiu realizat de biologii de la Universitatea North Carolina, anumiți compuși chimici din alimente sau băuturi, cum ar fi ceaiul verde, strugurii muscadine și ciocolata neagră, ar putea bloca animte funcții ale unor enzime din structura virusului SARS-CoV-2.

De-Yu Xie, profesor de biologie vegetală și microbiană la NC State University și autor al studiului, a explicat că proteazele sunt responsabile pentru sănătatea și viabilitatea celulelor și a virusurilor, iar dacă proteazele sunt inhibate, celulele nu pot îndeplini multe funcții de bază, cum ar fi replicarea, de exemplu.

În cadrul studiului, cercetătorii NC State University au observat modul în care a reacționat enzima Mpro („protează principală”) din virusul SARS-CoV-2 atunci când a interacționat cu o serie de compuși chimici din plante cu puternice proprietăți antiinflamatoare și antioxidante.

Citește gratuit ediția de decembrie a revistei Unica. O găsești AICI

„Mpro în SARS-CoV-2 este necesar pentru ca virusul să se reproducă și să se asambleze. Dacă putem inhiba sau dezactiva această protează, virusul va muri”, a spus Xie, potrivit news.ncsu.edu

Simulările făcute de experți pe computer au arătat că anumiți compuși chimici din ceaiul verde, din două soiuri de struguri muscadine, din pudra de cacao și din ciocolata neagră s-au putut lega de porțiuni diferite de Mpro.

Citeşte şi: Studiu: un spray nazal ar putea preveni infecția cu COVID-19

„Mpro are o porțiune care este ca un „buzunar” care se „umple” cu diverși compușii chimici. Când s-a umplut acest buzunar, proteaza și-a pierdut funcția importantă. Ceaiul verde are cinci compuși chimici testați care se leagă de diferite site-uri din buzunarul de pe Mpro, în mod esențial copleșitor pentru a-i inhiba funcția. Strugurii Muscadine conțin aceste substanțe chimice inhibitoare în pieliță și semințe. Plantele folosesc aceste substanțe pentru a se proteja. Așa că nu este surprinzător că frunzele și plantele conțin acești compuși benefici”, a mai explicat profesorul Xie.

sursa foto – 123rf.com




Sursa aici

Lasă un răspuns