15.3 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 10:26:43
Acasă Headlines Doliu în sistemul medical din Gorj: A murit medicul chirurg pediatru Sorin...

Doliu în sistemul medical din Gorj: A murit medicul chirurg pediatru Sorin Stăniloiu

0
270
Blocul operator și sala de nașteri de la Spitalul Județean Târgu Jiu, închise

Este doliu în sistemul medical din județul Gorj. Doctorul Sorin Stăniloiu, unul dintre cei mai apreciați specialiști în chirurgie pediatrică, a încetat din viață după o grea suferință. Vestea dispariției sale a îndurerat profund comunitatea medicală și pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat.

Medicul Sorin Stăniloiu a făcut parte din echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu timp de peste 23 de ani. După absolvirea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, Facultatea de Medicină, și finalizarea stagiaturii și a rezidențiatului, s-a întors în orașul natal pentru a profesa cu devotament și demnitate meseria pe care a iubit-o.

Medic primar în specialitatea chirurgie-ortopedie pediatrică, doctorul Stăniloiu a avut o vocație extraordinară pentru medicină. De-a lungul carierei, a salvat zeci de mii de copii din județul Gorj și din județele învecinate, fiind mereu apreciat pentru profesionalismul și pregătirea sa medicală de excepție. A fost un profesionist exemplar, un mentor pentru colegii mai tineri, un om de o noblețe sufletească rar întâlnită.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, colectivul Secției Chirurgie Generală 2, personalul medical și toți angajații unității sanitare transmit sincere condoleanțe familiei și apropiaților doctorului Stăniloiu Virgil Sorin.

„A fost un chirurg excepțional și un om deosebit, iar pierderea sa ne lasă pe toți profund îndurerați. Va rămâne mereu în amintirea pacienților și a familiilor lor, ca un simbol al dăruirii și al umanității în slujba celor mici”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții spitalului.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!