Salariații răniți de la Pinoasa AJUTAȚI de persoane implicate în drama de la Colectiv

0
170

Cei doi mineri răniți la Cariera Pinoasa din Complexul Energetic Oltenia, cu arsuri pe 40, respectiv 60 la sută din suprafața corpului, au fost transferați, luni, la un spital din Belgia. Deputatul Dan Vîlceanu, implicat în transferul răniților în străinătate, a declarat că șansele acestora să reziste la viitoarele operații sunt acum mai mari. Tot deputatul de Gorj a anunțat că a fost ajutat în acest demers de colegul său Popescu Pavel dar și de echipa comandament #colectiv. În ajutorarea răniților de la Gorj s-a implicat şi ministrului Sorina Pintea, dar şi dr. Raed Arafat.

„Cauza răniților de la CEO a adus laolaltă mulți oameni pentru că ne-a amintit şi de tragedia de la Colectiv. Şi atunci, ca şi acum, Statul a arătat ce poate. Facem aceste demersuri de duminică dimineață. Aeronava care ii transportă în Belgia a decolat acum câteva minute”, a transmis, la început de săptămână deputatul PNL. ,,La CEO se munceşte mult, cu multe lipsuri, în condiții grele şi pe bani puțini, iar legea minerilor şi a energeticienilor este Contractul Colectiv de Muncă negociat cu administrația. Trebuie să se schimbe ceva pentru că mor oameni, iar acolo ei fac legea: liderii şi Directoratul”, a mai spus parlamentarul.

Aeronava militară C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, care îi transporta pe cei doi mineri care s-au electrocutat sâmbătă la Mina Pinoasa din judeţul Gorj, a decolat luni, de pe Baza 90 Transport Aerian, cu destinația Belgia. Cei doi muncitori au fost transferaţi la Spitalul Charleroi Loverval din Bruxelles. Misiunea a fost executată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne.

Articolul original aici.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.