Olguța Vasilescu acuză: Milioane de pensionari au fost furați!

0
22

Fostul ministru al Muncii în guvernele PSD, Lia Olguța Vasilescu acuză Guvernul PNL că refuză să majoreze pensiile cu 40%, iar banii ar putea fi luați de la ministere în condițiile în care cheltuieile acestora au crescut.

Într-o declarație publică, Lia Olguța Vasilescu a afirmat că există bani în buget pentru a putea asigura fondurile necesare majorării pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie, cu condiția ca anumite cheltuieli să fie reduse, la nivelul ministerelor.

„Veți spune că nu sunt bani, că suntem iresponsabili. V-am dat soluții de unde puteți să luați banii, de cinci luni vă spunem. Vă reamintesc că am guvernate cu 26 de ministere și aveam 44 miliarde de lei la bunuri și cheltuieli. Dumneavoastră aveți 15 ministere cu 51 de miliarde alocate. Din start sunt 7 miliarde de lei în plus față de anul trecut. Eu nu cred că era atât de necesar, anul acesta, să se schimbe mașinile poliției, să se cumpere mobilier și telefoane în ministere”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

În acest context, fostul ministru PSD al Muncii a spus că prin refuzul de a majora pensiile cu procentul propus inițial, de 40%, actualul Guvern nu face decât să fure un drept al pensionarilor.

„Aici nu este vorba de pandemie, că n-aveți bani, ci că nu vreți să aplicați legea pensiilor sub nici o formă. Dacă ați fi vrut să o aplicați nu ați fi luat 6,8 miliarde de lei din Bugetul Ministerului Muncii să-i transmiteți către alte instituții necesare în an electoral. Nu faceți decât să furați un drept al pensionarilor prin lege”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat în plenul reunit de marţi proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară în forma care include amendamentul PSD ce prevede majorarea pensiilor cu 40%. La scurtă vreme după dezbaterile și votul din plen, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat că liberalii vor ataca la CCR proiectele adoptate de Legislativ.

În replică, Lia Olguța Vasilescu a avut o postare pe Facebook, în s-a arătat indignată de intențiile liberalilor și a subliniat că PSD va lupta până la capăt pentru ca punctul de pensie să fie majorat cu 40%, iar nu cu 14%, așa cum dorește Guvernul.

„Parlamentul României a respins azi proiectul de rectificare bugetară înaintat de guvern. Asta înseamnă că parlamentul nu a acceptat scaderea punctului de pensie cu 26 la sută și că salariile profesorilor trebuie să crească, așa cum prevede Legea salarizării. PNL a anunțat deja ca va ataca la CCR cele două legi adoptate azi. Ne vom bate până la capăt pentru drepturile românilor!”, a scris Olguța Vasilescu.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.