Misiune dificilă pentru ISU Gorj. Doi bărbați rămași încarcerați într-un accident în Albeni

0
503

Salvatorii de la ISU Gorj au fost solicitați ieri să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Albeni, satul Mirosloveni în care a fost implicat un autoturism.

”La fata locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, în urma impactului două persoane de sex masculin care se aflau în autoturism au rămas încarcerate.

Colegii noștri au intervenit pentru extragerea din autoturism a celor doi bărbați în vârstă de 19, respectiv 28 de ani, care erau conștienți și cooperanți.

O misiune foarte grea din cauza poziției în care a rămas autoturismul și a faptului că s-a intervenit prin îndepărtarea mai multor elemente de caroserie, dar experiența și profesionalismul băieților noștri a dus la o misiune reușită.
Celor doi bărbați le-a fost acordat primul ajutor calificat la fata locului, iar ulterior au fost transportați la spital”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.