Maria Loga, noul profesor pentru “Măriile Gorjului”

0
65

Coordonator nou pentru Grupului “Măriile Gorjului”. Profesorul Maria Loga va prelua ștafeta după decesul fulgerător al Cameliei Argint. Formația reprezintă unul din cele mai mari grupuri din țară care a adus diplome importante Școlii Populare de Artă.

Înfiinţat în luna martie a anului 2005, de regretatul om de cultură Viorel Gârbaciu, ca formaţie reprezentativă a Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, constituit în principal din cei mai valoroşi dascăli şi cei mai buni elevi ai acestei instituţii, Ansamblul Folcloric “Maria Lătăreţu” a reuşit în doar câţiva ani să se bucure de o recunoaştere deosebită, atât în plan local, naţional, cât şi în plan internaţional. Ansamblul este format dintr-o orchestră, formație de dansuri populare, interpreți ai cântecului popular specific Gorjului, dar și din două grupuri: Grupul de fluierași si naiști “Jiana” și Grupul “Măriile Gorjului”. Cel din urmă a fost înființat în anul 2006 și este unul din cele mai mari grupuri din țară. Acest grup, cu vechi tradiții, a fost pregătit și coordonat de regretata Camelia Argint. Acum, acest grup va fi coordonat de doamna cântecului popular gorjenesc Maria Loga, solistă a Ansamblului Profesionist “Doina Gorjului” și profesor de canto în cadrul instituției.

Mai mulți membrii

Noul coordonator speră să facă în continuare spectacole frumoase însă își dorește mai mulți membrii în grup. „Mulțumesc pentru încrederea acordată sper să duc la bun sfârșit ce au început regretații mei colegi Viorel Gârbaciu și Camelia Argint. Cunosc grupul, mi-aș dori să putem să-l putem mări. Ca în Gorj nu hăulește nimeni și am toată încrederea că vom fi mai mulți. Din cei 28 de copii pe care îi pregătesc cu siguranță voi găsi câteva Mării care vor putea să mărească grupul. Promit să facem lucruri frumoase împreună”, a declarat Maria Loga.

Primul spectacol al grupului, având-o coordonator pe doamna Maria Loga, va fi în data de 20 aprilie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, București.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns