Daniel Sever Giurcau, în vârstă de 55 de ani, din Târgu Jiu, a încetat din viață miercuri, 9 septembrie 2026, pe patul de spital. Bărbatul era fratele lui Mădălin Giurcau, fostul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Gorj.
Daniel Sever Giurcau avea probleme grave de sănătate, fiind cunoscut cu diabet și dependent de dializă. În ultimii ani, starea sa de sănătate se deteriorase, iar acesta suferise amputarea ambelor picioare. Vestea morții a fost făcută publică chiar de fratele său, Mădălin Giurcau, care a transmis un mesaj emoționant în memoria lui Daniel.
„Fratele meu drag. Astăzi, 9 septembrie 2026, ai plecat dintre noi și încă nu pot să înțeleg că este adevărat”, a transmis acesta.
Mădălin Giurcau a vorbit despre durerea provocată de pierderea fratelui său, la doar 55 de ani, și despre amintirile pe care Daniel le lasă în urmă.
„Ai avut doar 55 de ani… prea puțini pentru ca povestea ta să se termine aici”, a mai scris fratele său.
Daniel Sever Giurcau era căsătorit și nu avea copii.
Când va fi depus sicriul la capelă
Trupul neînsuflețit al lui Daniel Sever Giurcau va fi depus joi, 10 septembrie 2026, după ora 12:00, la Capela Bisericii Sfântul Nicolae din Târgu Jiu. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 12 septembrie 2026.
Familia, rudele și apropiații se vor putea reculege și își vor lua rămas-bun de la Daniel Sever Giurcau, cel care s-a stins din viață la numai 55 de ani, după o perioadă îndelungată marcată de probleme grave de sănătate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!










