Un șofer din Licurici care a sărbătorit Ziua Națională a României consumând alcool la volan s-a ales cu dosar penal, duminică. Acesta s-a răsturnat cu autoturismul Dacia Logan într-un șanț, din localitate. Un alt conducător auto, martor la eveniment, a sesizat Poliția pentru a face verificări. „La data de 1 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au sesizați prin de către un conducător auto aflat în trafic, cu privire la faptul că, pe raza comunei Licurici, se află o maşină răsturnată. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 29 de ani, din comuna Licurici, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 B – Licurici, a pierdut controlul autoturismului, răsturnându-se în afara părții carosabile. Acesta a refuzat transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.
Sursa aici









