Concurs suspendat la ISU Gorj! Decizia, luată de ministrul de Interne Marcel Vela

0
50

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că au fost suspendate toate examenele de ocupare a unor funcţii în MAI. Decizia a fost luată până când va fi încheiat auditul în instituţie şi până când va fi gândit bugetul pentru 2020. În aceste condiții, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au anunțat că examenul pentru ocuparea postului vacant de Comandant Detașament I la Detașamentul de Pompieri Târgu-Jiu a fost suspendat.

„Ținând cont că, prin Nota Raport comună a Direcției Generale Management Resurse Umane, Direcției Generale Financiare și a Direcției Generale Juridice nr. 268.778/371.335/147.702/21.11.2019, ministrul afacerilor interne, domnul Ion Marcel Vela a aprobat și dispus suspendarea tuturor concursurilor aflate în desfășurare, sistarea activităților și demersurilor de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante de conducere și de execuție, la nivelul ISU Gorj se suspendă concursul de ocupare a postului vacant de Comandant Detașament I la Detașamentul de Pompieri Târgu-Jiu”, se precizează într-un comunicat al ISU Gorj.

Ministrul de Interne a precizat că unele examene erau organizate pentru pile şi relaţii. „Concursurile şi examenele acestea sunt organizate mai mult cred că pentru pile şi relaţii. Nu ştiu dacă strict politice, dar în mare măsură, da”, a declarat Marcel Vela, referindu-se la concursurile de ocupare a unor funcţii din cadrul MAI.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.