21.7 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 15:15:05
Acasă Actualitate Localnică din Godinești, amendată cu 6.000 de lei după ce a aruncat...

Localnică din Godinești, amendată cu 6.000 de lei după ce a aruncat haine vechi în râul Tismana

0
66

O localnică din comuna Godinești a comis un gest greu de imaginat. Aceasta a aruncat de pe un pod mai multe haine vechi direct în apa râului Tismana. Un cetățean care se afla lângă malul apei a surprins cu telefonul mobil fapta reprobabilă a femeii și a postat fotografiile pe rețelele de socializare.

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj s-au sesizat în urma imaginilor și au efectuat cercetări. Femeia care a aruncat hainele vechi în apă a fost găsită și amendată.

„Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au identificat azi persoana care a apărut pe rețelele de socializare aruncând deșeuri într-un curs de apă natural. Este vorba de o persoană de pe raza localității Godinesti, care, săvârșind o faptă care contravine legislației de mediu, a fost sancționată cu amendă în valoare de 6 000 lei“, a transmis Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!