Încep Zilele Toamnei la Polovragi!

0
101

Producătorii agricoli şi meşterii populari îşi vor da întâlnire în perioada 18-20 octombrie la Polovragi. Aici, autorităţile locale, în parteneriat cu pensiunile din zonă, vor organiza Zilele Toamnei la Polovragi.

Vineri, 18 Octombrie 2019, începând cu ora 18.00, la Căminul Cultural Polovragi, se va desfășura Festivalul Internațional de Umor Ion Cănăvoiu. Vor fi lansări de carte și întâlniri cu umoriștii prezenți.
Sâmbătă, 19 Octombrie 2019, ora 10.00 prezenți vor participa la alergări montane. Duminică, 20 Octombrie, ora 11.00, în Parcul Dacic va avea loc Festivalul Castanelor prin prezentarea produselor, meșteșugurilor și tradițiilor locale, eveniment aflat la cea de-a doua ediție.
Ansamblul Cheile Oltețului va deschide evenimentul care va avea loc pe platoul din Poiana Mănăstirii din Polovragi. Vor fi vânzări de produse tradiționale.
Festivalul Castanelor a fost pus la cale în colaborare cu Grupul de Acţiune Locală (GAL) Parâng şi Asociaţia de Turism Oltenia de sub Munte. Este cel de-al doilea an când autorităţile locale se implică în organizarea acestui eveniment.




Articolul complet aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.