Gorj: 4 copii răniți după ce mașina în care se aflau a derapat

0
678

În această seară, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cărbunești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN-67-B Cărbunești.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, o femeie, în vârstă de 34 de ani, din comuna Licurici, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Licurici către Cărbunești, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore aflat pe partea dreaptă a drumului.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor 4 pasageri minori (două fete de 10 și 15 ani și doi băieți de 11 și 10 ani), cu toții fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto deținea permis de conducere corespunzător și urmează să îi fie prelevate mostre biologice de sânge.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.