Alexandru Cremeneanu, fiul afaceristului Viorel Cremeneanu și ginere al președintelui Asociației Județene de Fotbal Gorj, Mihai Prunariu, a fost condamnat luni pentru consum de droguri. Tribunalul Gorj a hotărât să-l condamne pe Cremeneanu la zece luni de închisoare cu suspendare și o perioadă de supraveghere de doi ani, după ce a fost prins de poliție în zona Turceni pentru deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, precum și pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Magistrații au stabilit ca el să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității, la Protecția Copilului sau la societatea Edilitara, și l-au obligat să plătească 4.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare. În hotărârea pronunțată, instanța a dispus distrugerea a 0,92 grame de MDMA, drog de mare risc, ridicat de anchetatori de la Cremeneanu, împreună cu alte obiecte confiscate, inclusiv un grinder din plastic cu urme de THC, trei grindere metalice și din plastic și foițe pentru confecționarea țigărilor.
Decizia Tribunalului Gorj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.
Cremeneanu junior a mai avut antecedente penale, fiind arestat în 2015 pentru distrugere, acuzat că a incendiat ușa unui târgujian și a lovit autoturismul unei tinere judecătoare.