CEO renunță la CET Craiova 2. Centrala termoelectrică va fi preluată de către o companie a Consiliului Local Craiova

0
169

Complexul Energetic Oltenia (CEO) va externaliza CET Craiova 2, una dintre cele patru centrale termoelectrice care asigură energia termică pentru orașul Craiova. Unitatea va fi operată de o nouă companie, în care acționar va fi Consiliul Local Craiova.

„Energia termică nu este core business pentru noi, noi producem cărbune și punem pe piață energie electrică. Am luat decizia să externalizăm această centrală. Facem un joint-venture, o nouă companie, căreia noi în externalizăm centrala iar Consiliul Local vine cu restul”, a declarat, pentru economica.net, Lăcrămioara Diaconu-Pințea, membru al directoratului CE Oltenia.

Aceasta a precizat că proiectul este mai vechi, iar externalizarea centralei, care este inclusă în planul de restructurare al Complexului, se va face efectiv vara viitoare.

Noua companie care va opera CET Craiova 2 va prelua activele și salariații existenți.

Datorie de 250 milioane de lei

Termo Craiova, compania aflată în subordinea autorităților locale, are de achitat către CE Oltenia o datorie în sumă totală de 250 de milioane de lei, care a fost acumulată înainte de insolvență. Banii reprezintă restanțele craiovenilor pentru energia termică livrată, dar care nu a fost plătită. CET Craiova 2 are două grupuri de 150 MW, în cogenerare, și două CAF (cazan apă fiebinte), cu o capacitate de câte 100 Gcal/oră.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.