Campanie umanitară desfășurată de salvatorii de la ISU Gorj

0
53

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj a demarat o campanie umanitară în preajma sărbătorilor de Paște. Acțiune este denumită „Dăruieşte şi tu! Să dăruieşti este cel mai nobil lucru!“. Salvatorii își propun să strângă o anumită sumă de bani și să-i ajute pe cei aflați în suferință.

„Pentru că se apropie sărbătorile de Paşte, lansăm o provocare!

O provocare la care putem răspunde cu toţii!

Dacă pentru mulţi dintre noi câţiva lei nu înseamnă nimic, de multe ori lăsând bacşiş mare atunci când mergem la un restaurant, atunci când mergem cu un taxi, atunci când mergem la cumpărături, la frizer, coafor etc., să ne gândim că sunt copii care învață la lumina lumânărilor, care cu greu au ce mânca sau care folosesc hainuţele fraţilor mai mari şi pentru care sărăcia este un mod de viaţă! Să ne gândim că sunt bătrâni care nu au pe nimeni, care trăiesc de pe o zi pe alta şi pentru care orice sărbătoare nu este o zi specială!

Putem să fim umani, putem să facem ceva să-i ajutăm pe aceşti copii care nu au nicio vină? Pe aceşti bătrâni care au rămas la voia sorţii?

Noi am hotărât să punem mână de la mână, să strângem câţiva bănuţi şi să identificăm astfel de copii şi bătrâni pentru care soarta nu a fost prea blândă şi să le facem o bucurie, să-i facem şi pe ei să simtă sărbătorile de Paşte aşa cum nu au mai simţit până acum!

Încearcă şi tu!

Puţinul tău, puţinul nostru, pentru ei înseamnă mult!“, este mesajul transmis pe pagina de Facebook a ISU Gorj.

Distribuie pe:

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Tumblr
  • Pinterest




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns