O maşină de lux, furată din Italia, a fost confiscată, marți, de poliţiştii din Gorj. Oamenii legii au descoperit autoturismul care figurează ca sustras din străinătate la un tânăr din Rovinari. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru tăinuire. „La data de 24 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 32 de ani, din orașul Rovinari, deţine un autoturism care figurează ca fiind căutat de către autorităţile competente din Italia. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Surse susțin că șoferul ar fi declarat că a cumpărat maşina, fără să știe că este căutată de autorităţi. Autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
Articolul original aici.