Au fost depistate alte trei simptome ale infectării cu virusul SARS-CoV-2

0
0

Pe lângă cele opt semne care indică îmbolnăvirea cu COVID-19, specialiștii au recunoscut alte trei simptome ale infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite a adăugat pe lista oficială alte trei simptome care indică infectarea cu virusul SARS-CoV-2. Acestea pot apărea între două și chiar 14 zile după expunerea la virus. Se pot agrava după 5 – 10 zile de la apariția primelor semne.

Nasul curgător ori congestionat, greața și diareea sunt cele trei noi simptome ale COVID-19. Pe lângă acestea le amintim pe cele cunoscute deja: tusea, febra sau frisoanele, oboseala, durerile musculare, dificultățile de respirație, durerile de cap, pierderea mirosului sau a gustului și durerea în gât, potrivit Mediafax.

Citește și: Virgil Musta: Respectați cele trei reguli simple care vă pot feri de COVID-19

În urma cercetărilor, s-a stabilit că bolnavii de COVID-19 sunt cei mai contagioși când au primele simptome. Totuși, mulți oameni infectați cu virusul pandemic pot fi asimptomatici, iar aceștia răspândesc cel mai ușor virusul.

Specialiștii spun că simptomele alergiilor de sezon precum și cele ale răcelilor obișnuite sunt foarte asemănătoare cu simptomele provocate de COVID-19. De aceea trebuie să fim foarte atenți la semnele pe care ni le dă corpul nostru. De asemenea, medicii atrag atenția că persoanele alergice pot transmite virusul cu mai multă ușurință pentru că acestea strănută mult mai des.

Citește și: Litoralul și Valea Prahovei, posibile focare de infecție COVID-19. Anunțul lui Nelu Tătaru

Numărul persoanelor care suferă de COVID-19 la nivel mondial a trecut pragul de 10.000.000. În România, au fost confirmate peste 26.000 de persoane. Dintre acestea, peste 18.800 au fost declarate vindecate, iar peste 1.600 au decedat. La secțiile ATI se află în prezent 271 de persoane, un număr record de când ne aflăm în starea de alertă.

Sursă foto: Shutterstock.com




Sursa aici

Lasă un răspuns