2024, începutul schimbării la Târgu Jiu?

0
34

Despre politică nu mi-a plăcut niciodată să scriu. Și totuși a trebuit s-o fac pentru că deja jocurile și interesele sunt atât de mari, încât nu mai sunt la nivel de presupunere ci deja este evidență, chiar persiflare.

De Romanescu mi-a plăcut extrem de mult, când a candidat pentru primul mandat. Un tânăr profesor, ușor timid și roșu în obraji, de bun simț și cu proiecte realiste. Venea și după un venerabil primar, total opus descrierii de mai sus.

În Gorj, politica este dominată de grupuri de interese care au puterea de a influența deciziile politice și administrative. Aceste grupuri, formate din politicieni, oameni de afaceri și alte persoane influente, își folosesc puterea pentru a-și promova propriile interese.

Lui Romanescu i-a plăcut atât de mult la primărie, încât a mai vrut un mandat. Și l-a câștigat. Ce-i drept, nici nu a avut un contracandidat. Acum deja nu mai vrea să plece. Și-a întins rădăcinile peste tot doar doar nu l-o doborî nicio furtună.

Doar că oamenii nu-l mai vor și a atunci s-a agățat de ultima speranță, PSD. Un partid mare, precum PSD este vesta de salvare, s-a gândit el. Și uite așa, influențat și de agaricii de serviciu, se dădu cu PSD, unde duce plocoane. Dat afară de PNL, luat de bun de PSD. Asta pentru că niciunul, dintre cele două partide, nu are pregătit un candidat viabil. Nasol nu? Nu pentru ei, ci pentru noi care am trăit doar sub egida ”vom trăi și vom vedea”. Dar nu trebuie să stăm cu mâinile în sân și să ”trăim și să vedem”. În 2024 trebuie să facem ce trebuie.

Neglijarea infrastructurii orașului este una dintre cele mai grave probleme care atrage după sine și o imagine proastă a orașului. Străzi pline de gropi, trotuare deteriorate și lucrări de proastă calitate. Problema este că și ce e nou, este prost făcut, de mântuilă sau cu materiale proaste. Toate sunt pozate mai apoi ”din avion” și publicate cu laudele de vigoare. Apoi postacii de serviciu încep cu felicitările și aplauzele. Băi dar voi chiar credeți că noi nu vedem? Pentru că, ce să vezi, noi mai mergem și pe jos. Dați-vă jos din mașini și vorbiți cu oamenii, sau așteptați campania din 2024 când veți lua ”la picior” orașul?

Și dacă mai ia un mandat sau nu, Marcelică nu pleacă cu mâna goală. Deja s-a tot scris câtă avere a reușit să strângă în cele două mandate. Știe toată lumea schema cu imobilele achiziționate pe numele unei rude…

Atât m-am bucurat când am obținut titlul de ”Capitala Tineretului”. Dar și aici am dat-o de gard. Spectacolele pe bani mulți, atât s-a putut. Culmea cu muzică populară, pentru tineri, pentru că nu-i așa, tinerii iubesc muzica populară.

Nu a început campania electorală, dar cerșetorii de voturi și strategiile politice și-au făcut apariția. Până în 2024 nu mai este așa de mult.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.