În timp ce campania electorală este în plină desfășurare și candidații se întrec în promisiuni de „mai bine”, realitatea cruntă din spitalele noastre se desfășoară zilnic, fără milă, în fața ochilor familiilor care speră la un sistem medical funcțional. Cazul recent de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, în care un copil în stare critică nu a putut fi salvat din cauza lipsei unei linii de gardă pentru chirurgie pediatrică, ridică întrebări grele, care privesc dincolo de promisiunile electorale și strategii de campanie. Acesta nu este doar un incident tragic, ci un simptom al unei crize mai profunde, pe care politicienii o ignoră sau o ascund cu dibăcie în spatele discursurilor înflorite.
Imaginați-vă doar: seara, copilul dumneavoastră ajunge la spital cu simptome severe. Medicii identifică o peritonită care necesită o intervenție chirurgicală de urgență. Dar, pe măsură ce procedura de salvare avansează, devine evident că spitalul nu este dotat corespunzător și nici nu dispune de personal specializat pentru o asemenea intervenție. După o luptă birocratică pentru un transfer de urgență, viața copilului se stinge, după ore întregi de așteptare și proceduri sterile.
Asemenea situații sunt semnale de alarmă care ar trebui să provoace indignare publică și schimbări radicale, însă parcă, la noi, indignarea se pierde în aer. Românii au fost învățați să privească neputincioși la un sistem defect, să își accepte resemnați soarta, în timp ce campania electorală umple spațiul public cu promisiuni grandioase, dar adesea goale. Vorbim despre infrastructură, despre autostrăzi și despre creșteri economice, dar realitatea este că nici măcar spitalele județene nu sunt pregătite să salveze viețile copiilor noștri. Politicienii sunt prezenți să taie panglici și să pozeze lângă „proiectele de succes”, dar evită să-și asume responsabilitatea pentru lipsurile critice care ucid oameni.
Mai dureros este că majoritatea celor responsabili invocă „respectarea procedurii” drept scuză. Dar ce valoare mai are „procedura” într-un sistem care, prin însăși organizarea sa, condamnă pacienții la moarte? Când viața unui copil este sacrificată „conform protocolului”, este evident că prioritățile sunt greșit stabilite. Aceasta nu este o excepție, ci un mod de lucru care definește sistemul sanitar românesc. Iar acest mod de lucru are rădăcini adânci, alimentate de decenii de neglijență, nepăsare și promisiuni electorale neonorate.
Politicienii ar trebui să-și amintească că au responsabilitatea morală de a proteja viețile cetățenilor, mai ales ale celor mai vulnerabili. Fiecare tragedie, fiecare viață pierdută din cauza incompetenței sau a lipsei de resurse reprezintă un eșec răsunător al statului. În orice țară civilizată, o astfel de tragedie ar scoate oamenii în stradă. Oamenii nu doar că ar cere dreptate, ci și-ar cunoaște drepturile și și-ar face vocea auzită. La noi, din păcate, indiferența a devenit o constantă și am ajuns să acceptăm că spitalele noastre sunt capcane mortale, în loc să fie locuri sigure, unde speranța și viața ar trebui să primeze.
Este timpul ca, în loc să mai ascultăm încă un rând de promisiuni electorale, să privim realitatea în față și să le cerem socoteală celor care au puterea să schimbe ceva, dar care preferă să ignore adevăratele probleme. Ceea ce s-a întâmplat la Târgu Jiu este inacceptabil, iar o societate care se resemnează în fața unor astfel de tragedii este o societate lipsită de speranță. Ajunge cu tăcerea, ajunge cu acceptarea „procedurii”. Fiecare copil are dreptul la o șansă la viață, iar noi, ca societate, trebuie să le-o oferim.
Așadar, politicieni ai Gorjului, care vorbiți cu atâta pasiune despre viitorul pe care ni-l promiteți în campaniile electorale: poate că, înainte de a ne vorbi despre cât de „mirific” este județul nostru, ar trebui să vă opriți și să reflectați la realitatea spitalelor, a familiilor îndoliate și a copiilor care nu mai au o șansă.
