Ziua Minerului săbătorită cu mare fast. Vezi când se a organiza

0
118

Primăria Comunei Câlnic și Sindicatul ,,Lignitul” Oltenia, organizează în zilele de 18 și 19 August 2018 ,,Ziua Minerului” în zăvoiul din satul Pieptani – locația ,,La Gorunul din Pieptani”, lângă Cariera Tismana II. Accesul se face din Drumul Național Tg-Jiu –Motru, primul drum de acces în stâga după podul peste apa Tismana în sensul de mers spre Motru.

Terasele cu mici şi bere, precum şi parcul de distracții nu vor lipsi din peisaj., fiind organizate manifestații sportive și culturale. În fiecare an, Oltenia sărbătorește Ziua Minerului, zi în care îi celebrăm pe toți cei care trudesc în cariere, o zi plină și de semnificații istorice. Pentru această zonă, greu încercată de problemele sociale apărute în urma restrângerii acestui sector de activitate, mineritul continuă să rămână reperul în jurul căruia oamenii de aici își privesc viitorul, așa că Ziua Minerului e una a întregii comunități.

Ziua Minerului are o încărcătură specială pentru fiecare dintre cetăţenii Olteniei. Este ziua când conştientizăm, mai mult ca oricând, eroismul celor pentru care munca în carierele și adâncurile pământului a devenit destin şi tradiţie. Cu acest prilej, se cuvine să omagiem minerul de ieri, de astăzi şi mai ales, pe cel de mâine, asigurându-ne astfel că vom pune umărul la asigurarea continuităţii unei tradiţii unice, mineritul.

De altfel, minerii sunt tot mai puțini de la an la an în județul Gorj, iar salariaților din minerit nu le mai rămâne decât să se gândească cu nostalgie la această zi. Minerii sunt de părere că în curând ziua va fi una simbolică, perspectivele mineritului fiind tot mai sumbre de la an la an.

Politicienii, indiferent de cei care s-au suscendat în fruntea mineritului gorjean, nu au oprit împuținarea ortacilor. Dezamăgirea este intensă în rândul salariaților din minerit care trăiesc cu teama zilei de mâine. Zonele cu mineri, Motru, Mătăsari și Rovinari au devenit unele sărace, asta deși în perioada de vârf a mineritului erau cele mai bogate, puterea financiară a minerilor fiind recunoscută la nivelul județului.

Activitatea minieră cunoaște un trend descendent, uneori accelerat de neputința și indolența politicienilor.

Organizatotii invită agenții economici din județul Gorj și din alte județe să partice la acest important eveniment, Primăria Câlnic asigurâd condițiile desfășurării unui comerț civilizat și în condiții de siguranță.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.