VIDEO Tanti Sofia, cea mai vârstnică angajată din sistemul de învăţământ românesc: „Mă simt bine şi…

0
43

Sofia Chiţoran, alături de o mamă cu copil FOTO Alin Ion

Sofia Chiţoran (83 de ani), cel mai bătrân salariat din sistemul de învăţământ din România, a muncit în ultimele zile cot la cot cu membrii familiei sale pe care i-a chemat în ajutor, pentru a pregăti grădiniţa din satul Leurda, judeţul Gorj, pentru deschiderea noului an şcolar.

Femeia este angajată cu normă parţială de muncă în postul de îngrijitoare din anul 1971.

Tanti Sofia, aşa cum este cunoscută de toţi localnicii din satul Leurda, care aparţine de municipiul Motru, a venit şi ieri dimineaţă pentru a le deschide uşa grădiniţei copiilor de care este foarte ataşată.

„Am venit cu nora şi cuscra mea să facem curat. Copiii mei cu cosit iarba. Am mai fost şi acum două săptămâni să fac curat, să spăl covoarele“, ne-a spus tanti Sofia.

„Mă simt bine şi sunt încă în putere“

Bătrâna se simte încă în putere şi vrea să vină în continuare să se ocupe de grădiniţă. A primit de la medic aviz pe o perioadă de şase luni că poate să muncească. În luna octombrie trebuie să meargă din nou la un control, pentru a i se stabili starea de sănătate.

„La grădiniţă este prima mea casă, nu a doua. Am 41 de ani de când sunt la grădiniţa aceasta. Eu mă simt bine şi sunt încă în putere. Îmi doresc să vin în continuare şi să am grijă de grădiniţă, pentru că îmi sunt dragi copiii şi sunt o bucurie pentru mine. Şi acasă fac treabă. Mulg vaca, pregătesc mâncarea, pentru că am un copil bolnav, şi fac curăţenie“, a mai precizat tanti Sofia. Iarna, bătrâna îngrijitoare vine în fiecare dimineaţă la ora cinci ca să facă focul, iar când este ger trece chiar şi seara.

Ea primeşte un salariu de 440 de lei, pentru că are grijă de grădiniţă şi mai are o pensie de 640 de lei pentru că a muncit la CAP. „Aveam multe vaci. Aveam grijă de ele, le râneam şi le mulgeam. Cu două mâini mulgeam, că erau unele femei care nu munceau aşa cum trebuie. Uite cum am degetele acum. (n.r. –vârfurile degetelor sunt deformate). Mergeam la CAP la animale şi veneam şi la grădiniţă. Am muncit toată viaţă“, ne-a mai mărturisit tanti Sofia, care îşi doreşte să îşi serbeze, în luna noiembrie, ziua de naştere la grădiniţă, alături de copii.

„Îi place să muncească şi este de apreciat“

Părinţii sunt mulţumiţi de modul în care tanti Sofia îşi face treaba. „Eu mai am o fetiţă de 11 ani şi tot aici a urmat grădiniţă. Şi atunci, ca şi acum, la grădiniţă este foarte curat. Eu sunt mulţumită de tanti Sofia. În ziua de azi, tineretul nu mai merge la muncă, iar tanti Sofia lucrează şi acum, deşi este în vârstă. Munceşte şi aici, dar şi acasă. Puţini oameni au ce are dumneaei acasă. Îi place să muncească şi este de apreciat. Iarna îmi aduc copilul mai devreme şi găsesc mereu cald“, ne-a spus Elena Treancă, mama unui copilaş.

Aspirator, cadou din partea primarului

Marcela Udrea, educatoarea de la Grădiniţa din Leurda, a găsit „curat lună“ la unitatea de învăţământ. „Tanti Sofia a fost prezentă din prima zi. A făcut curăţenie şi totul este pregătit pentru începererea anului şcolar. Sunt mulţumită de activitatea dumneaei şi de modul cum îşi face datoria. În acest an şcolar, la unitatea noastră sunt înscrişi 19 preşcolari, dintre care şapte sunt noi“, a spus Marcela Udrea.

Dimineaţă, primarul municipiul Motru, Gigel Jianu, i-a făcut o surpriză bătrânei îngrijitoare. I-a adus un aspirator ca să-i uşureze munca. „Mulţumesc! E prima dată când vă văd. Să ştiţi că v-am votat, că sunteţi băiat frumos. Este asteriala spartă la acoperiş. Poate puteţi să o reparaţi“, i-a transmis bătrâna edilului oraşului Motru.

A fost dată afară, iar apoi reangajată

În primăvara acestui an, după ce povestea bătrânei care munceşte la peste 80 de ani a fost prezentată opiniei publice, aceasta a fost demisă de către conducerea Grădiniţei din Motru de care aparţine unitatea din satul Leurda. După un val de reacţii negative ca urmare a acestei măsuri, tanti Sofia a fost reangajată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Articolul Original

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns