Moarte cumplită pentru un tânăr de 19 ani. Un cuţit de la cositoare s-a desprins şi i-a tăiat gâtul

0
101

Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din oraşul Tismana, a avut parte de un sfârşit cumplit. Un cuţit s-a desprins de la utilajul pe care îl folosea la cosit şi i-a tăiat gâtul.

Tânărul a fost transportat la spital, dar viaţa nu i-a mai putut fi salvată. Acesta avea trei fraţi, iar mama este plecată la muncă în străinătate. Tânărul provine dintr-o familie cu probleme materiale.

„Este o tragedie. Participa la activităţi agricole, mai precis la cosirea fânului de pe o luncă a satului Isvarna. În momentul în care s-a aflat în spatele cositoarei centrifugale antrenată de un tractor, s-a desprins un cuţit tăietor şi acesta a fost aruncat cu viteză extraordinar de mare şi la aproximativ 17 metri i-a intrat în carotida persoanei care a decedat. A urmat transportul la spital, o intervenţie chirurgicală, care la început părea că a dat rezultate, dar din cauza rănii foarte adânci, hemoragia a reînceput după o scurtă perioadă de timp şi nu a mai putut fi salvată viaţa tânărului“, a spus primarul localităţii Tismana, Marian Slivilescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Articolul Original

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns