22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:11:32
Acasă Eveniment Verdict după perchezițiile de la Runcu și Rovinari

Verdict după perchezițiile de la Runcu și Rovinari

0
72

Unul dintre cei doi tineri reținuți pe 11 decembrie, în urma perchezițiilor efectuate la Runcu și Rovinari, a fost prezentat, luni, în fața magistraților Tribunalului Gorj, după ce a contestat măsura de arestare preventivă dispusă la Judecătoria Târgu-Jiu. Instanța i-a respins acțiunea, hotărârea fiind definitivă.

„Respinge ca nefondată contestația. Definitivă”, au decis judecătorii. Inculpatul va rămâne după gratii până pe 9 ianuarie 2020, în timp ce celălalt tânăr va fi cercetat în libertate pentru tăinuire.

Polițiștii au efectuat, pe 10 decembrie, două percheziţii, pe raza localităţilor Runcu şi Rovinari, la domiciliile unor suspecți de furt dintr-o locuință. În urma descinderilor, cei doi tineri din Fărcășești și Rovinari au ajuns în arestul IPJ Gorj. „La data de 11 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi tineri de 28 şi 25 de ani, din comuna Fărcăşeşti, respectiv oraşul Rovinari. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că cei doi tineri au pătruns, în noaptea de 29/30 noiembrie, în locuinţa unui bărbat de 45 de ani, din oraşul Rovinari, de unde ar fi sustras un televizor şi mai multe genţi care conţineau articole de vestimentaţie. În cursul zilei de marți, polițiştii au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Runcu şi Rovinari, ocazie cu care au fost identificate și recuperate bunurile sustrase, acestea fiind restituite părții vătămate”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, după reținerea suspecților. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!