Zeci de polițiști locali de la Târgu-Jiu au câștigat, pe data de 4 septembrie, un proces în instanță privind acordarea normei de hrană.
Decizia magistraților de la începutul lunii septembrie nu este însă definitivă. Potrivit liderului Sindicatului Polițiștilor Locali din județul Gorj, poate fi atacată de autoritățile locale. Marius Mirea afirmă că dacă hotărârea va rămâne definitivă, la Curtea de Apel Craiova, 64 de polițiști locali ar urma să încaseze câte o mie de lei în plus la leafă lunar. Perioada vizată de proces pentru care nu a fost acordată norma de hrană este iulie 2017- aprilie 2019. Marius Mirea este optimist că va avea câștig de cauză și la Curtea de Apel Craiova. Liderul sindical nu știe care sunt motivele pentru care autoritățile locale de la Târgu-Jiu au decis, în vara anului 2017, să nu mai acorde norma de hrană polițiștilor locali. “Există o acțiune în instanță. Sindicatul Polițiștilor Locali din județul Gorj a câștigat procesul privind acordarea normei de hrană prevăzută de lege pentru perioada iulie 2017- aprilie 2019. Acțiunea are acum cale de atac. Nu se știe cum se va finaliza la Curtea de Apel Craiova. Dacă hotărârea va rămâne definitivă, 64 de polițiști locali ar urma să încaseze câte o mie de lei în plus la salariu, lunar. Nu știu care sunt motivele pentru care autoritățile locale nu au mai acordat norma de hrană. Eu sper să câștig acest proces legat de drepturile membrilor mei de sindicat”, a declarat Marius Mirea, președintele Sindicatului Polițiștilor Locali din județul Gorj.
Articolul complet aici