20.1 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 14:04:25
Acasă Eveniment Un nou verdict pentru bărbatul din Stejari, care și-a lovit vecinul cu...

Un nou verdict pentru bărbatul din Stejari, care și-a lovit vecinul cu lopata în cap

0
100

Bărbatul de 66 de ani, din comuna Stejari, arestat în luna aprilie, după ce ar fi lovit un tânăr cu lopata în cap, ar putea afla, marți, decizia instanței de fond, pe latură civilă. Mihai Hurezanu a fost condamnat, în această lună, de magistrații Tribunalului Gorj, la patru ani și șase luni de închisoare pentru tentativă de omor. Decizia nu este definitivă.

,,Admite cererea formulată de inculpat, privind judecarea în procedura recunoașterii învinuirii. Condamnă inculpatul la 4 ani și 6 luni închisoare. (…) Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu 17 aprilie 2019 la zi. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Confiscă de la inculpat o lopată metalică cu coadă de lemn folosită la săvârşirea infracţiunii, bun aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj. Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Disjunge latura civilă a cauzei şi stabileşte termen la data de 3 septembrie 2019, cu citarea inculpatului, persoanei vătămate şi părţile civile Spitalul de Urgenţă Craiova, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Spitalul de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti şi Serviciul de Ambulanţă Gorj. Obligă inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea persoanei vătămate, reprezentând onorariu avocat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, a stabilit prima instanță, Tribunalul Gorj.

Inculpatul este suspectat că și-ar fi lovit prietenul de pahar, un bărbat de 34 de ani, cu o lopată în cap. Victima a ajuns în stare gravă la spital. După ce ar fi consumat alcool cu vecinul lui, în vârstă de 34 de ani, la locuința agresorului, cei doi s-ar fi luat la ceartă, iar bătrânul l-ar fi lovit cu o lopată în cap.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus începerea urmăririi penale cu privire la o infracțiune de tentativă de omor săvârșită în seara zilei de 16 aprilie 2019, în jurul orelor 22.25, pe raza comunei Stejari, județul Gorj. Faptele s-au petrecut ca urmare a unui conflict spontan la locuința făptuitorului pe fondul consumului excesiv de alcool, făptuitorul exercitând acte de violență asupra victimei, lovindu-l cu intensitate deosebită în zona capului cu obiecte contondente, producându-i leziuni care i-au pus viața în pericol, necesitând pentru vindecare 75 — 80 de zile de îngrijiri medicale”, precizau procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, la începutul cercetărilor.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!