Transporta ilegal persoane și a rămas fără mașină

0
19

Polițiștii gorjeni au efectuat o razie pe DN 66 Rovinari-Negomir pentru a identifica persoanele care fac transport de persoane, fără a avea acest drept.

În urma controlului, un tânăr de 24 de ani din oraşul Rovinari a fost amendat cu 1000 lei de poliţiştii din Rovinari, deoarece transporta persoane fără să deţină autorizaţie de taxi. Ca măsură complementară poliţiştii i-au reţinut certificatul și plăcuţele cu numărul de înmatriculare.

”Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari și Postului de Poliție Negomir au desfășurat, ieri, o acțiune punctuală, pe DN 66 Negomir – Rovinari, în vederea prevenirii și combaterii transportului ilegal de persoane.

Astfel, cu ocazia controlului efectuat polițiștii au depistat în trafic pe strada Constructorilor, din orașul Rovinari, un autoturism, condus de un tânăr, de 24 de ani, din orașul Rovinari, căruia i s-a documentat activitatea de transport de persoane, contra cost, pe ruta Negomir – Rovinari și retur, fără să dețină autorizație taxi sau copie conformă valabilă, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Prin urmare, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 de lei, conform Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim taxi şi în regim de închiriere, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare” a transmis IPJ Gorj.




Sursa aici

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns