Tezaurul getic de la Agighiol, comoara descoperită într-un mormânt din secolul IV î.Hr.

0
79

În nord-estul Dobrogei, în apropierea brațului Sfântu Gheorghe al Dunării, înaintea vărsării sale în Marea Neagră, pe teritoriul comunei Agighiol, în anul 1931 căutătorii de comori au descoperit un adevărat tezaur, recuperat mai apoi de către autorități.

Locul numit „Movila lui Uță” era de fapt de un tumul cu diametrul de 32 metri și înălțimea de 2 metri, ce constituia un complex funerar cu construcții din piatră și lemn. Complexul funerar conține un dromos prin care se ajungea la o primă construcție alcătuită din două camere, cu rol funerar, și apoi la o a doua construcție denumită camera cailor prin faptul că în interiorul ei s-au descoperit scheletele a trei cai sacrificați, notează Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).

Inventarul, deosebit de fastuos, se compune din obiecte de aur, argint, fier, bronz și ceramică. Iar datarea este atribuită sfârșitului secolului al IV-lea î.Hr. Printre piesele descoperite, din argint și aur, se remarcă un coif, două cnemide (apărătoare de picior), două pocale, cinci phiale (vase plate gen cupe-străchini), dintre care una cu inscripție, numeroase aplice de diferite forme și decorate cu motive zoomorfe (animaliere), nasturi butoni și mărgele.

În afara acestor obiecte s-au mai descoperit circa 100 vârfuri de săgeți, din bronz, diferite piese din fier și bronz – cuțit, vârf de lance, inel, crampoane, un tub – două bile din piatră, o zăbală din fier și una din argint, o cană locală, un lekane cu capac, două amfore întregi și una fragmentară, precum și câteva fragmente de vase grecești cu figuri roșii.

Piesele sunt expuse în cadrul expoziției Tezaur Istoric de la MNIR.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.