17:25 – Victoria lui Cristian Popescu Piedone este contestată. Acuzații de furt electoral

0
42

Învinșii din lupta pentru primăria Sectorului 5 au negat justețea victoriei lui Piedone.

Reprezentanții alianței USR-PLUS contestă rezultatele alegerilor din Sectorul 5, acolo unde fotoliul de primar a fost câștigat de Cristian Popescu-Piedone. Într-un mesaj postat pe contul de Facebook, Ana Ciceală, membră în Biroul Național USR-PLUS, a anunțat, astăzi, că a cerut Biroului Electoral de Circumscripție și Biroului Electoral Central pentru Sectorul 5 renumărarea voturilor în șase secții unde voturile ar fi fost fraudate.

„Fraudă! Asta au făcut în primărie, asta au făcut în alegeri, asta vor să facă în viitor. Îi oprim. USR-PLUS a cerut renumărarea voturilor Biroului Electoral de Circumscripție și Biroului Electoral Central pentru Sectorul 5 în secțiile cu probleme. Astăzi vom sesiza și organele de anchetă penală pentru ca persoanele care au furat voturile cetățenilor să răspundă pentru aceste infracțiuni”, a scris pe Ana Ciceală pe rețeaua de socializare. Ea a atașat solicitarea de renumărare a voturilor și a indicat șase secții de votare în care ar fi avut loc nereguli.

Cristian Popescu Piedone a candidat din partea Partidului Puterii Umaniste și a obținut un scor de 28,08%, fiind votat de 25.902 de persoane, în timp ce Cristian Băcanu, candidatul susținut de PNL și Alianța USR-PLUS, s-a clasat pe locul al 2-lea, cu 23.282 de voturi obținute (25,24%).

După ce a obținut mandatul de primar, Cristian Popescu Piedone a scris un mesaj pe Facebook.

„Judecata poporului a decis! Dragi prieteni, adevarul a invins! Dreptatea a invins! Noi am invins! Impreuna! In timp ce restul candidatilor au avut in spate partide care au investit sume uriase in campaniile electorale, eu v-am avut pe voi, locuitorii Sectorului 5! Cel mai important aliat! Singurul aliat care conteaza! Pentru voi m-am inscris in aceasta cursa, pentru copiii vostri si pentru sectorul acesta care merita sa iasa la lumina!”, a scris Piedone, care a mai transmis:

„Copiii din Sectorul 5 merita sa creasca frumos si in siguranta! Seniorii din Sectorul 5 merita sa traiasca decent dupa o viata de munca! Voi toti meritati sa fiti tratati cu respect! V-am cerut sa aveti incredere in mine si nu m-ati dezamagit! Va promit ca nici eu nu va voi dezamagi! Ma apuc de treaba!

Meritati sa traiti intr-un sector in care parerea voastra conteaza, in care sunteti ascultati! Lucrurile se vor schimba, dragi prieteni! Voi fi 24/24 printre voi, impreuna vom gasi rezolvare la problemele care va macina de atata amar de vreme. Vin catre primarie! Vin cu poporul, cu locuitorii din sectorul 5! Primaria este de fapt a oamenilor! Iar voi, necuratilor, plecati acasa! Ati facut suficient rau!”

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.