17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:55:15
Acasă Eveniment Tânăr bătut de fratele mai mare, la Săulești

Tânăr bătut de fratele mai mare, la Săulești

0
98

Un bărbat de 27 de ani, din comuna Săulești, este cercetat de polițiști, după ce ar fi provocat un scandal în familia lui. Acesta și-ar fi agresat fratele mai mic și și-ar fi amenințat părinții, în timp ce încercau să-i despartă. Mama celor doi a sesizat Poliția. „La data de 6 septembrie, poliţişti din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către o femeie de 48 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că la domiciliul său are loc un conflict între cei doi fi ai săi. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieșit faptul că un tânăr, de 27 de ani, din comuna Săulești, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în urma unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra fratelui său, de 23 de ani, cu același domiciliu. De asemenea, tânărul ar fi exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra părinţilor săi.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă domestică și amenințare”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Totodată, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!