În ultimele zile, au început să fie vehiculate numele foştilor prefecţi Victor Banța şi Gheorghe Paraschivu, dar şi al fostului subprefect Virgil Drăgușin pentru postul de prefect de Gorj.
Schimbarea guvernului Dăncilă şi instalarea unui nou Executiv format în jurul Partidului Naţional Liberal va duce şi la schimbarea reprezentanţilor guvernului în teritoriu. Vicepreședintele PNL Gorj, Liviu Cotojman, spune că discuțiile pe funcții vor fi purtate doar după instalarea noului guvern. “Deocamdată, nu putem vorbi de schimbări în instituţiile deconcentrate sau de schimbarea prefectului până nu va fi instalat noul guvern. După ce vom avea format guvernul se vor putea deschide discuţiile legate deschimbări. Deocamdată, nu s-a pus problema de a vorbi la partid despre schimbarea prefectului. Nu s-au făcut nominalizări pentru această poziţie. Vă repet. Aceste lucruri vor fi posibile după ce noul guven va primi girul Parlamentului. Atunci, se va putea discuta despre politica noului guvern, despre schimbarea şefilor deconcentrate, a prefecţilor şi subprefecţilor din ţară ”, a conchis primarul comunei Roşia de Amaradia.
Articolul complet aici



