22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 19:52:38
Acasă Eveniment Strănepoata Ecaterinei Teodoroiu, „dezamăgită de tot spectacolul ieftin desfășurat la mausoleul din...

Strănepoata Ecaterinei Teodoroiu, „dezamăgită de tot spectacolul ieftin desfășurat la mausoleul din centru”

0
106

Aurora Luminița, strănepoata Ecaterinei Teodoroiu, a postat, miercuri, un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care își exprimă nemulțumirea față de faptul că ”urmașii eroinei de la Jiu nu sunt invitați niciodată la manifestările desfășurate de autorități”.

„Eu, strănepoata Cătălinei Toderoiu, sunt profund dezamăgită de tot spectacolul ieftin ce s-a desfășurat la mausoleul din centru. Urmașii Cătălinei nu sunt invitați niciodată la manifestările desfășurate de autoritățile locale, probabil cred că suntem ciumați sau nu suntem demni de eroină. Aș vrea să vă întreb: Voi sunteți demni de numele Ecaterinei? La slujba de pomenire voi trebuia sa fiți acolo sau familia? Credeam că, schimbându-se oamenii din conducerea locală și județeană, se va vrea ca lucrurile să meargă bine și la noi în județ, dar nu, nu se vrea. Mă doare să văd că strămoșii noștri au luptat și au murit degeaba”, a scris Aurora Luminița, pe rețeaua de socializare.

Ieri, Consiliul Judeţean Gorj a comemorat 101 de ani de la moartea Eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu. Manifestările s-au încheiat prin depunerea de coroane cu flori la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din Piaţa Prefecturii, precum şi defilarea Gărzii de Onoare.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!