Federația Națională a Muncii (FNM) organizează, începând de marți, 14 ianuarie, o serie de pichetări zilnice în fața sediului Prefecturii Gorj, în Târgu Jiu. Protestele vor avea loc în fiecare zi lucrătoare, până la finalul lunii ianuarie, între orele 15:00 și 17:00, și vor reuni aproximativ 50 de participanți.
Reprezentanții FNM au transmis că pichetările sunt organizate ca răspuns la mai multe probleme acute care afectează membrii de sindicat. Printre revendicările lor se numără:
– Protest împotriva ordonanței „Trenulețul foamei”;
– Cereri privind îmbunătățirea salarizării;
– Condiții mai bune de muncă;
– Respectarea drepturilor de pensie;
– Salvarea Complexului Energetic Oltenia (CEO);
– Oprirea încălcării drepturilor constituționale ale angajaților sindicali.
„Acțiunile noastre sunt un semnal ferm de alarmă. Ne dorim ca autoritățile să ia măsuri concrete pentru rezolvarea problemelor care afectează nu doar angajații noștri, ci întreaga comunitate locală și națională,” a declarat un reprezentant al FNM.
Pichetările se desfășoară în mod pașnic, respectând reglementările legale privind organizarea adunărilor publice. FNM face apel la solidaritate din partea cetățenilor și la implicarea autorităților pentru soluționarea situațiilor semnalate.