Și-a amenințat soția cu moartea

0
13

Polițiștii din Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, de o femeie de 38 de ani, din comuna Țânțăreni, cu privire la faptul că a avut un conflict cu soțul său. Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în urma unor discuții contradictorii, purtate la domiciliu, bărbatul de 38 de ani, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale și ar fi amenințat-o cu moartea, pe fondul consumului de alcool. Victima nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale sau transportarea la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă domestică și amenințare. Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, ale cărui restricții și măsuri, cu titlu obligatoriu, au fost aduse la cunoștința agresorului.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.