SCANDAL. Plângere la poliție, împotriva avocatului care o reprezintă pe victima din cazul minorilor bătăuși! A jignit-o și amenințat-o pe minora agresoare și pe tatăl acesteia!

0
78

La începutul lunii septembrie a anului trecut, Parchetul de pe lângă Judecătoria din Târgu-Jiu a deschis dosar penal, după ce în spațiul public au apărut imagini în care patru adolescente, cu vârste între 12-14 ani, i-au aplicat mai multe lovituri unei alte fete, în vârstă de 14 ani, în timp ce o trăgeau de păr și o scuipau, iar un tânăr a filmat întreaga scenă șocantă.

Una dintre adolescente a fost reținută pentru 24 de ore și, ulterior, plasată sub control judiciar, iar la finele aceleiași luni, a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe.
Alături de minora agresoare, inculpat este și băiatul care a filmat scena violentă, iar judecata începe astăzi, joi, 27 ianuarie.

O casă de avocatură din București care o reprezintă pe victimă a contestat, inițial, fără succes, actul de inculpare, cererea fiind respinsă de judecători, în urmă cu o lună.

La scurt timp după acest prim eșec, avocații victimei au contestat soluția procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu de clasare și netrimiterea în judecată a celor doi minori și pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie.

La termenul care a avut loc marți, 26 ianuarie a.c., la Judecătoria Tg-Jiu, apărătorul minorei agresate a jignit-o și amenințat-o pe fata trimisă în judecată, dar și pe tatăl acesteia. Jandarmii care asigură paza și ordinea în Palatul de Justiție din Tg-Jiu, dar și alte persoane, avocați sau justițiabili, au asistat, siderați, la scenele pe care le-a făcut avocatul bucureștean pe holurile instituției.

”A amenințat-o pe fiica mea că se va ocupa de viitorul ei, iar pe mine mă va da afară de la serviciu, plus alte lucruri extrem de jignitoare pe care nu mă așteptam să le aud vreodată din gura unui avocat, adică a unui om care se presupune că respectă legea. Apoi a ieșit și în fața tribunalului și a strigat după noi că ne termină”, a declarat tatăl fetei.

Bărbatul a depus plângere la poliție împotriva avocatului.

Un nou termen în dosar a fost fixat la finele lunii viitoare.

În luna decembrie a anului trecut, un alt dosar a fost înregistrat, de această dată pe rolul Tribunalului Gorj, având ca obiect ”acțiune în răspundere delictuală”, prin care victima solicită de la părinții celorlalte trei fete minore care au participat la actele de violență, în jur de 100.000 de lei, fiecare. Judecata începe la jumătatea lunii februarie.
Între timp, victima a devenit agresoare! Detalii șocante despre apucăturile de o violență extremă ale acesteia, astăzi, pe gorjonline.ro.

Tag-urifeatured


Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.