Romanescu, REACȚIE după AMENINȚAREA lui Pavel

0
170

Primarul Târgu-Jiului nu se sperie de amenințarea lui Nelu Pavel că e gata să scoată din nou mii de rromi în stradă să protesteze

Liderul Partidei Romilor a amenințat, la sfârșitul săptămânii trecute, că dacă municipalitatea nu va oferi un spațiu rromilor pentru a face o noua piață de haine vechi, va organiza un miting în fața primăriei. Nelu Pavel a precizat că oamenii ar putea protesta chiar și două-trei zile. Marcel Romanescu rămâne ferm pe poziții după ce a refuzat să mai plătească chirie pentru Coleusul din zona Artego. Edilul Târgu-Jiului spune că nu cedează la amenințări. “Nu mă sperie niciun fel de amenințare. De când am devenit primar, am decis să administrez orașul în condiții egale pentru toți cetățenii, indiferent de etnia sau naționalitatea pe care o au. Pot accepta discuții, dar nu cedez la astfel de lucruri. Domnul Nelu Pavel, știu că are originea în Partidul Social Democrat, e membru PSD. Nu m-ar surprinde să fie din categoria celor care toată ziua găsesc tot felul de modalități de a împiedica activitatea primarului. Nu mi se pare firesc ca proprietarii de magazine second hand să plătească bani buni pe chiria spațiilor comerciale, în vreme ce rromii să aibă un târg gratuit. Eu iau, însă, ca pe un mesaj ceea ce a spus Nelu Pavel. Îl aștept să discutăm. Măsura luată la începutul mandatului este permanentă. În Municipiul Târgu-Jiu nu vor fi niciodată categorii de oameni favorizate sau defavorizate”, a conchis Romanescu.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.