Reducerile la biletele şi abonamentele pentru elevi de la CFR

0
221

Apropierea începutului unui nou an școlar vine cu recomandarea CFR călători de a-și procura din timp biletele/abonamentele pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă.

Reduceri la bilete

Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/abonamente la toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe distanţe până la 300 km.

Reduceri la abonamente

Atunci când se fac calcule legate de economisirea banilor şi de valorificarea timpului, pentru cei care călătoresc frecvent cu trenul, o soluţie avantajoasă este abonamentul!

Elevii beneficiază de abonamente lunare la toate trenurile cu reducere 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.

Pentru a veni în sprijinul elevilor şi a unităţilor şcolare, CFR Călători va acorda facilitatea de reducere/gratuitate în baza vizei anului şcolar 2017/2018 pentru călătoria până la data de 30.09.2018. După această dată, călătoria elevilor cu trenurile CFR Călători se va face în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2018/2019.

Eliberarea biletelor/abonamentelor pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% se face astfel:
• pentru elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat se va prezenta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs (având CNP completat pe prima pagină).
• pentru elevii claselor pregătitoare se va prezenta adeverința doveditoare şi certificatul de naștere în copie;
• în cazul elevilor care beneficiează de gratuitate, conducerea unităţilor de învăţământ va menționa pe carnet la rubrica “menţiuni” atestarea dreptului de acordare a gratuității.

La verificarea legalităţii călătoriei în tren, conform prevederilor HG nr. 42/2017, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie/abonamentul lunar, carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport; elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor prezenta numai legitimaţia de călătorie şi carnetul de elev.

Înainte de efectuarea călătoriei, toți pasagerii trebuie să se asigure că au achiziționat bilet pentru a evita taxarea suplimentară în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.