Programul Rabla Clasic disponibil din nou din 19 august

0
27

Vești bune pentru gorjeni! Persoanele fizice care vor să-şi caseze un autoturism mai vechi de opt ani pot merge începând de luni, 19 august, la producătorii validaţi pentru a accesa „Rabla Clasic”, ca urmare a suplimentării programului cu 130 de milioane de lei, precizează AFM, într-un comunicat. Un nou pachet de 20.000 de vouchere prin programul Rabla au fost puse la dispoziția celor care doresc să-și reînnoiască mașina.

Cuantumul primei de casare pentru Programul „Rabla Clasic” este de 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat, mai vechi de opt ani, dat spre casare şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g de CO2/km, în regim de funcţionare mixt (maximum 140 g CO2/km conform standardului WLTP).
De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g de CO2/km (maximum 105 g CO2/km conform standardului WLTP) şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.
În cazul în care se întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare, ajungându-se astfel la acordarea unei finanţări în cuantum de 9.200 lei.




Articolul complet aici

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns