13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:07:25
Acasă Eveniment PRIMA REACȚIE a cântăreței Irina Birou, după ce a fost condamnată pentru...

PRIMA REACȚIE a cântăreței Irina Birou, după ce a fost condamnată pentru ucidere din culpă!

0
837

Interpreta de muzică populară Irina Maria Birou a avut prima reacţie, pe Facebook, duminică, după sentinţa în cazul accidentului soldat cu decesul unui bătrân. „Merg înainte. Toți suntem la fel!”, a scris cântăreața pe Facebook. Aceasta a fost implicată într-un accident mortal în 2016, în localitatea Moi, comuna Bâlteni și a aflat joi seara prima sentință în dosarul de ucidere din culpă, de la Judecătoria Târgu-Jiu. Aceasta a primit doi ani de închisoare cu suspendare, însă hotărârea nu este definitivă. La 20 de ani, cântăreața din Turburea a lovit cu mașina un bătrân care se întorcea cu vacile de la păscut și traversa șoseaua. În cele din urma, tânăra s-a oprit cu autoturismul într-un cap de pod, atât ea, cât și pasagera din dreapta suferind leziuni. Bătrânul a decedat.

„Un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, în care se mai afla o pasageră de 24 de ani, pe fondul neatenției, a acroșat un bărbat de 83 de ani, care se afla în traversarea părții carosabile, rezultând decesul victimei. În urma impactului, tânăra de 20 de ani a fost grav rănită”, declara în 2016, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
[ Irina Maria Birou ]




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!