După ce a stat peste două săptămâni în arestul IPJ Dolj, polițistul din Târgu-Jiu, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare privind un dosar de furt în străinătate, a fost eliberat. Decizia a fost luată vineri, de Curtea de Apel Craiova, instanță care, pe 23 ianuarie, a dispus arestarea sa pentru a fi predat autorităților din Germania. Hotărârea de eliberare a fost luată la cererea autorităților din Germania, după ce agentul le-ar fi trimis dovezi care confirmă că se afla în România, în momentul comiterii furtului de care era acuzat. „Revocă executarea mandatului european de arestare emis la data de 02.12.2019 de autorităţile judiciare din Germania – Tribunalul de Primă Instanţă din Traunstein pe numele persoanei solicitate, dispusă prin sentinţa penală din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Revocă măsura arestării în vederea predării către autorităţile judiciare germane dispusă prin sentinţa penală din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi dispune anularea mandatului de arestare emis la data de 23.01.2020 de Curtea de Apel Craiova în acelaşi dosar pe numele persoanei solicitate. Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate de sub puterea mandatului de arestare, daca nu este arestată în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, a decis instanța din Bănie. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, pe 21 ianuarie, eliberarea bărbatului de 35 de ani și plasarea acestuia sub control judiciar. Pe 23 ianuarie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au solicitat instanţei să ia o decizie cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile din Germania pe numele bărbatului. Acesta s-a întors în arest, în aceeași zi. Inițial, bărbatul a fost arestat provizoriu pe o perioadă de 15 zile, pe 11 ianuarie. Tânărul de 35 de ani a susținut de la început că este nevinovat și că nu a fost plecat din România din anul 2015. Singura legătură ar fi că a vândut o maşină unei persoane care ar fi abandonat autoturismul în Germania, în locul din care ar fi fost furate scule din containere. Marfa în valoare de aproximativ 5.000 de euro ar fi fost găsită în autoturism.
Sursa aici









